Ne-am mutat

Blogul acesta isi ia la revedere… a sosit timpul pentru mutarea in casa noua: vault24.wordpress.com

Mazgaleala de rigoare

Pe un continent, intr-o tara, intr-un oras, intr-un parc, pe o banca vopsita cu rosu sta incovoiat un inger, cu mainile stranse una in cealalta, cu privirea cufundata in asfalt, cu auzul inchis in urechi, fara posibilitatea de a mai iesi, cel putin nu in curand. Prin lobul urechii sale stangi si-a facut tunel un cercel de argint, ascuns de perciunele stang in bucla sa. Pe tendonul de sub ureche circula un fior pana la clavicula de sub camasa. Sub camasa…

…sub camasa sa o curea de piele ii roade pielea. Ea e prinsa si legata bine de un cadru de metal, rozandu-i metalul capselor prinse de curea. Cadrul de metal se intine de-a lungul spatelui, cuprins de pene….

…pene de pasare ii cuprind spatele, ca niste aripi. Omul cu aripi de inger se ridica de pe banca rosie, facand loc unui om simplu si unui inger simplu.

Secretul fericirii

Dupa ce m-am intins in pat si m-am gandit la “situatia de acum”, am reusit sa rezum ceea c ma framanta de ceva timp, gandul care se intindea pe toate planurile si care mie mi se pare o cheie. Sper sa va ajute si pe voi, mie mi se pare metoda cea mai usoara de a ajunge cu adevarat la acel proces numit “a trai si a-si urma propriul drum”.

In primul rand, incepe cu tine.

Cauta ceea ce vrei sa fii in interiorul tau si nu la ceilalti. Singura persoana care iti poate da ceea ce iti doresti esti tu. Uita-te la tine, ai deja tot ceea ce iti trebuie: materia prima este inlauntrul tau, tot ceea ce este necesar sa faci pentru a evolua este sa o prelucrezi.

Ne nastem cu un temperament, cu niste insusiri de baza intr-un anumit context care influenteaza intr-o masura mai mica sau mai mare. Avem destula forta incat sa ne gasim o cale, sa ne adaptam la “factorii din mediul inconjurator” si sa le facem fata.

Prezentul determina viitorul si a fost determinat de trecut, care ramane o lectie, o cronica a lucrurilor care s-au petrecul in viata ta si din care inveti; insa te intorci si cu fata spre ceea ce esti si devii ->prezent si viitor. Ce iti doresti cu adevarat? Daca poti aspunde la aceasta intrebare, indreapta-te catre acest lucru si incepe sa obtii. Pentru ca poti. Alege sa fii fericit, determina-ti viitorul prin alegerile tale de acum.

“O persoana matura si echilibrata este o persoana care nu-si risipeste inutil energia si nu se complace in evocari streile ale trecutului, care stie sa aprecieze lucrurile la justa lor valoare, sa-si pastreze independenta si se simte libera in forul sau interior.

In chiar aceasta atitudine se afla secretul fericirii.”

Decisions

Fear, fear, fear

Whispers in your ear

It’s too hard to hear

“Fear”

Whispered in your ear

Whispers in your head

“Face it!”, “Trace it!”
You would really replace it,

Fool.

Get a grip over yourself

Stop staring emptied at the moon

Look from above

Think outside the box

Be like a steel dove

Breaking all the locks!

Break the locks, the chains, the keys

Break them and be free

Walk ahead without the road

Up above your head

Take every decision

Conscious of the fact

That every addition

To the string of life

Was, in fact, your choice.

“We all make choices, but in the end, our choices make us.”

What does that make you?

ochiul hainii

Ah si ce rece e in jurul tau pe strada ! Uite, ti se invinetesc mainile iar varful nasului si urechile iti sunt rosii.

Zarind ceva in fata ta, incep sa-ti straluceasca ochii. De ce zambesti, om inghetat? Ma asez in spatele tau sa vad mai bine, dar imediat ce incerc sa iti fixez ceafa cu privirea pentru a patrunde, zidurile tale ma zdrobesc.

Cafea cu ochii inchisi

« Undeva, intr-un colt al mintii mele creste un copac. Radacinile sale, delicate, subtiri, dar totusi rezistente, se infing din ce in ce mai adanc, refuzand sa se opreasca, sovaind, dar continuand. Printre ele, adusa acum mult timp de vant si ingropata incetul cu incetul se afla o samanta care abia acum da roade. Un fir de viata sparge coaja tare, strecurandu-se incet, dar sigur prin gramada de pietre si scoarta. Departe de orice farama de timp, se dezvolta, se intinde, cucereste. Oare va strapunge corpul celuilalt ?

 

Ma ridic deasupra si vad ca nu sunt decat imagini suprapuse. Copacii cresc unul langa altul, urmand sa se imbratiseze, inflorind, intarindu-se, mai puternici decat orice stejar. Batand inca o data din aripi in jos, ridicadu-ma, vad o padure. Nu-mi vine sa cred cat de mare e. Atotcuprinzatoare, intinsa, umbrita si linistita.

 

Sunt cel care paseste in panta pe sub coroanele copacilor. Sunt cel care urca agatandu-se de stancile acoperite de radacini, sunt corbul care sta pe ultima ramura a celui mai inalt brad si priveste in jur. Sunt soimul care imbratiseaza cerul si pamantul, focul dinlauntrul arborilor si apa din nori. Sunt uflarea vantului si vasul luminii ce ma umple. Sunt ploaia care cade si hraneste.

 

Prima picatura se aseaza pe geamul casei mele, lovindu-l usor. Un altul se prabuseste langa, urmat de inca doi, urmati de inca o suta, urmati de mii si mii si mii de boabe mici de gheata ce bat, parca jinduind sa intre. »

 

De ce imi bati in geam, grija ? Bati in geam si suni la usa, dar soneria veche rugineste incet incet, iar eu nu te mai aud. Ies pe usa din spate. Ma duc la o cafea… mult mai placuta decat tine, amaro.

Adevarul

“Nici ratiunea singura, nici simturile singure nu pot oferi un adevar sigur. Ratiunea singura o ia razna, simturile singure sunt moarte. Lumea ce adevarata, care ne starneste impresiile, n-o cumoastem. El i-a zis lumii aceleia “lucru in sine”, numen. Numenul, acest miez al lucrurilor, nu-l poate cunoaste nimeni. Cand vrea sa ajunga la noi, el ia forma dictata de simturi si se organizeaza asa cum cere ratiunea noastra. Cand acest numen vrea sa intre in cetatea mintii noastre, el trebuie sa se supuna formalitatilor necesare, sa imbrace un anumit costum, sa pastreze obiceiurile si prescriptiile. Ratiunea nu poate sti nimic din ceea ce e in afara de zidurile cetatii, dar garanteaza pentru ordinea si siguranta celor dinauntru. Prin urmare, si dupa Kant, lumea pe care o vedem e un vis al fiecaruia din noi, dar un vis care se formeaza dupa anumite reguli, nu asa ka intamplare, dupa regulile <<casei>> adica ale sensibilitatii, ale judecatii si ale ratiunii.

Ca un vis al mortii eterne e viata lumii-ntregi”

fuga

Cu totii suntem de acord ca e fparte nasol cateodata la scoala, ca e programul greu, ca ajungem, acasa facuti varza de profesori, de “unii colegi”, de tot -cum spun unii, de viata- pentru a ne accentua starea cu ajutorul parintilor. Cu care, invariabil, periodic, ne mai certam. Cateodata chiar foarte tare… si asta din cele mai variate motive. Pacat este ca, de cele mai multe ori, si noi ne enervam si deznodamantul e destul de nasol. Puteam sa fim dati afara, sa nu mai primim bani (agonia starii de spirit materialiste!), sa nu iertam si sa ramanem marcati cativa ani sau toata viata… nu stiu… pana la urma, dupa parerea mea, depinde si de cum privesti toate astea, daca lasi sa te afecteze tot sau nu, daca consideri toate aceste lucruri importante si in ce masura le consideri asa.

Insa unul dintre cele mai importante lucruri este sa infrunti, sa eviti “frica”, sa nu fugi de probleme, ci sa incerci sa le rezolvi. E nasol sa “ti se faca gura”, sa fii certat si sa te certi, insa e si mai nasol sa intrii in situatia in care sa te retragi intr-un coltisor si sa te feresti de toti…

Padfoot

Buhah, trebuie sa plec spre scoala… sunt in intarziere cu 10 minute, dar sa-ti scriu mi se pare mai important… intrand pe blogul tau -supradoza de cuvinte!!- si citind ultimul post -trebuie sa recunosc- m-au napadit amintirile…

Doamne, cat puteam sa cantam, nici nu mai aveam evoie sa iesim din banca, mai ales intr-a 8-a… mancam pe banca in timp ce voi citeati pentru ora care urma iar eu va desenam ca chibi si trageam cu ohciul in caietele voastre. Aduceam aproape in fiecare zi versuri din cantece noi, sau le scriam chiar noi insine, in timpul orei, in timpul pauzei, cand ne apuca inspiratia. La ora de sport – citeam. Fiecare cu cate ceva special, pe care apoi il imprumuta… si asa s-au citit Lestat, Armand, Interviu cu un Vampir si multe altele, asa s-a studiat partial demonologia si s-au format noi stiluri de scris si de desenat. Asa ne-am schimbat una pe cealalta… a meritat din plin… a fost frumos. Si este, pentru ca, acum, incet incet ne intalnim iar din ce in ce mai des si avem din nou lucruri in comun. Multe. Si noi. Si, cred eu super.

Bine, acum trebuie sa plec. Dar… I shall return!

p.s. Ne trebuie o varianta “updatata” a Shoebox Project. Una potrivita pentru noi de acum.

p.p.s. multumesc pentru inspiratie. Am astazi de sustinut un soi de discurs la franca. Hugs.

p.p.p.s. Asta daca ajung la timp >:P

Love

“And Somewhere under layers and layers of skin cold impulses run as trains dressed in the steel shell under the atmospheres. Repeated beats break walls and veins, cut arteries and muscles and rip vocal chords crushing the cries”

“Si undeva pe sub straturi si straturi de piele circula impulsuri recica trenurile imbracate in carcasa de otel sub atmosfere. Batai sacadate rup pereti si vene, despica artere si muschi si taie corzi vocale sfaramand strigate”