colivia

“Cateodata esti ca o pasare intr-o colivie de matase. Atat de mica, incat ti-a devenit haina, prinsa de tine, lasandu-ti doar cateva pene sa iasa putin prin tesatura de care toti se minuneaza, orbiti de lumina, dar vai, cum napadeste tristetea sufletele lor cand, apropiindu-se, vad cat esti de strivit de firele argintii. Cateodata ma intreb daca nu ti-e greu cu vesmintele tale alese. Esti bogat pe dinafara, puternic, taios ca o sabie. Noaptea, atingerea rece a muchiei de metal ma face sa tresar, sa intru si sa ma ghemuiesc in interiorul incandescent. Incandescent, aproape fluid, pentru ca asa te vad pe dinauntru. Ma arzi, ma faci sa ma transform intr-un pumnal, intr-o bijuterie, in materia topita care se prelinge pe lama dura. Te imbrac cu cuvintele pe care le am scrise sub piele, cu cantecul din vene si cu picturile din spatele ochilor mei. Iti acopar tot corpul. Tu razi.

Oftez.Un fir se intinde usor peste buzele mele cosandu-le una de alta. Privesc aripile pe care le tii stranse sub matase, sublime, nevazute de multi. Tu simti si imi aduci privirea catre propriile-mi aripi. Cateodata suntem ca doua pasari in colivii de matase. Cu pene de otel, ascutite, stranse inte sfori pe care le taie incet, incet pana cand ele se rup. In curand, funiile vor cadea. In curand, voi putea sa-ti vad soarele interior iesind la suprafata. Ziua, atingerea fierbinte a metalului trecut prin foc ma face sa ma transform si sa te cuprind. Iti asezi mainile pe gatul meu, cu degetele mari apasand abia perceptibil sub tamplele mele si apropiindu-te. Zambim.”