Decisions

Fear, fear, fear

Whispers in your ear

It’s too hard to hear

“Fear”

Whispered in your ear

Whispers in your head

“Face it!”, “Trace it!”
You would really replace it,

Fool.

Get a grip over yourself

Stop staring emptied at the moon

Look from above

Think outside the box

Be like a steel dove

Breaking all the locks!

Break the locks, the chains, the keys

Break them and be free

Walk ahead without the road

Up above your head

Take every decision

Conscious of the fact

That every addition

To the string of life

Was, in fact, your choice.

“We all make choices, but in the end, our choices make us.”

What does that make you?

ochiul hainii

Ah si ce rece e in jurul tau pe strada ! Uite, ti se invinetesc mainile iar varful nasului si urechile iti sunt rosii.

Zarind ceva in fata ta, incep sa-ti straluceasca ochii. De ce zambesti, om inghetat? Ma asez in spatele tau sa vad mai bine, dar imediat ce incerc sa iti fixez ceafa cu privirea pentru a patrunde, zidurile tale ma zdrobesc.

Cafea cu ochii inchisi

« Undeva, intr-un colt al mintii mele creste un copac. Radacinile sale, delicate, subtiri, dar totusi rezistente, se infing din ce in ce mai adanc, refuzand sa se opreasca, sovaind, dar continuand. Printre ele, adusa acum mult timp de vant si ingropata incetul cu incetul se afla o samanta care abia acum da roade. Un fir de viata sparge coaja tare, strecurandu-se incet, dar sigur prin gramada de pietre si scoarta. Departe de orice farama de timp, se dezvolta, se intinde, cucereste. Oare va strapunge corpul celuilalt ?

 

Ma ridic deasupra si vad ca nu sunt decat imagini suprapuse. Copacii cresc unul langa altul, urmand sa se imbratiseze, inflorind, intarindu-se, mai puternici decat orice stejar. Batand inca o data din aripi in jos, ridicadu-ma, vad o padure. Nu-mi vine sa cred cat de mare e. Atotcuprinzatoare, intinsa, umbrita si linistita.

 

Sunt cel care paseste in panta pe sub coroanele copacilor. Sunt cel care urca agatandu-se de stancile acoperite de radacini, sunt corbul care sta pe ultima ramura a celui mai inalt brad si priveste in jur. Sunt soimul care imbratiseaza cerul si pamantul, focul dinlauntrul arborilor si apa din nori. Sunt uflarea vantului si vasul luminii ce ma umple. Sunt ploaia care cade si hraneste.

 

Prima picatura se aseaza pe geamul casei mele, lovindu-l usor. Un altul se prabuseste langa, urmat de inca doi, urmati de inca o suta, urmati de mii si mii si mii de boabe mici de gheata ce bat, parca jinduind sa intre. »

 

De ce imi bati in geam, grija ? Bati in geam si suni la usa, dar soneria veche rugineste incet incet, iar eu nu te mai aud. Ies pe usa din spate. Ma duc la o cafea… mult mai placuta decat tine, amaro.

Adevarul

“Nici ratiunea singura, nici simturile singure nu pot oferi un adevar sigur. Ratiunea singura o ia razna, simturile singure sunt moarte. Lumea ce adevarata, care ne starneste impresiile, n-o cumoastem. El i-a zis lumii aceleia “lucru in sine”, numen. Numenul, acest miez al lucrurilor, nu-l poate cunoaste nimeni. Cand vrea sa ajunga la noi, el ia forma dictata de simturi si se organizeaza asa cum cere ratiunea noastra. Cand acest numen vrea sa intre in cetatea mintii noastre, el trebuie sa se supuna formalitatilor necesare, sa imbrace un anumit costum, sa pastreze obiceiurile si prescriptiile. Ratiunea nu poate sti nimic din ceea ce e in afara de zidurile cetatii, dar garanteaza pentru ordinea si siguranta celor dinauntru. Prin urmare, si dupa Kant, lumea pe care o vedem e un vis al fiecaruia din noi, dar un vis care se formeaza dupa anumite reguli, nu asa ka intamplare, dupa regulile <<casei>> adica ale sensibilitatii, ale judecatii si ale ratiunii.

Ca un vis al mortii eterne e viata lumii-ntregi”

fuga

Cu totii suntem de acord ca e fparte nasol cateodata la scoala, ca e programul greu, ca ajungem, acasa facuti varza de profesori, de “unii colegi”, de tot -cum spun unii, de viata- pentru a ne accentua starea cu ajutorul parintilor. Cu care, invariabil, periodic, ne mai certam. Cateodata chiar foarte tare… si asta din cele mai variate motive. Pacat este ca, de cele mai multe ori, si noi ne enervam si deznodamantul e destul de nasol. Puteam sa fim dati afara, sa nu mai primim bani (agonia starii de spirit materialiste!), sa nu iertam si sa ramanem marcati cativa ani sau toata viata… nu stiu… pana la urma, dupa parerea mea, depinde si de cum privesti toate astea, daca lasi sa te afecteze tot sau nu, daca consideri toate aceste lucruri importante si in ce masura le consideri asa.

Insa unul dintre cele mai importante lucruri este sa infrunti, sa eviti “frica”, sa nu fugi de probleme, ci sa incerci sa le rezolvi. E nasol sa “ti se faca gura”, sa fii certat si sa te certi, insa e si mai nasol sa intrii in situatia in care sa te retragi intr-un coltisor si sa te feresti de toti…

Padfoot

Buhah, trebuie sa plec spre scoala… sunt in intarziere cu 10 minute, dar sa-ti scriu mi se pare mai important… intrand pe blogul tau -supradoza de cuvinte!!- si citind ultimul post -trebuie sa recunosc- m-au napadit amintirile…

Doamne, cat puteam sa cantam, nici nu mai aveam evoie sa iesim din banca, mai ales intr-a 8-a… mancam pe banca in timp ce voi citeati pentru ora care urma iar eu va desenam ca chibi si trageam cu ohciul in caietele voastre. Aduceam aproape in fiecare zi versuri din cantece noi, sau le scriam chiar noi insine, in timpul orei, in timpul pauzei, cand ne apuca inspiratia. La ora de sport – citeam. Fiecare cu cate ceva special, pe care apoi il imprumuta… si asa s-au citit Lestat, Armand, Interviu cu un Vampir si multe altele, asa s-a studiat partial demonologia si s-au format noi stiluri de scris si de desenat. Asa ne-am schimbat una pe cealalta… a meritat din plin… a fost frumos. Si este, pentru ca, acum, incet incet ne intalnim iar din ce in ce mai des si avem din nou lucruri in comun. Multe. Si noi. Si, cred eu super.

Bine, acum trebuie sa plec. Dar… I shall return!

p.s. Ne trebuie o varianta “updatata” a Shoebox Project. Una potrivita pentru noi de acum.

p.p.s. multumesc pentru inspiratie. Am astazi de sustinut un soi de discurs la franca. Hugs.

p.p.p.s. Asta daca ajung la timp >:P