Mazgaleala de rigoare

Pe un continent, intr-o tara, intr-un oras, intr-un parc, pe o banca vopsita cu rosu sta incovoiat un inger, cu mainile stranse una in cealalta, cu privirea cufundata in asfalt, cu auzul inchis in urechi, fara posibilitatea de a mai iesi, cel putin nu in curand. Prin lobul urechii sale stangi si-a facut tunel un cercel de argint, ascuns de perciunele stang in bucla sa. Pe tendonul de sub ureche circula un fior pana la clavicula de sub camasa. Sub camasa…

…sub camasa sa o curea de piele ii roade pielea. Ea e prinsa si legata bine de un cadru de metal, rozandu-i metalul capselor prinse de curea. Cadrul de metal se intine de-a lungul spatelui, cuprins de pene….

…pene de pasare ii cuprind spatele, ca niste aripi. Omul cu aripi de inger se ridica de pe banca rosie, facand loc unui om simplu si unui inger simplu.

Secretul fericirii

Dupa ce m-am intins in pat si m-am gandit la “situatia de acum”, am reusit sa rezum ceea c ma framanta de ceva timp, gandul care se intindea pe toate planurile si care mie mi se pare o cheie. Sper sa va ajute si pe voi, mie mi se pare metoda cea mai usoara de a ajunge cu adevarat la acel proces numit “a trai si a-si urma propriul drum”.

In primul rand, incepe cu tine.

Cauta ceea ce vrei sa fii in interiorul tau si nu la ceilalti. Singura persoana care iti poate da ceea ce iti doresti esti tu. Uita-te la tine, ai deja tot ceea ce iti trebuie: materia prima este inlauntrul tau, tot ceea ce este necesar sa faci pentru a evolua este sa o prelucrezi.

Ne nastem cu un temperament, cu niste insusiri de baza intr-un anumit context care influenteaza intr-o masura mai mica sau mai mare. Avem destula forta incat sa ne gasim o cale, sa ne adaptam la “factorii din mediul inconjurator” si sa le facem fata.

Prezentul determina viitorul si a fost determinat de trecut, care ramane o lectie, o cronica a lucrurilor care s-au petrecul in viata ta si din care inveti; insa te intorci si cu fata spre ceea ce esti si devii ->prezent si viitor. Ce iti doresti cu adevarat? Daca poti aspunde la aceasta intrebare, indreapta-te catre acest lucru si incepe sa obtii. Pentru ca poti. Alege sa fii fericit, determina-ti viitorul prin alegerile tale de acum.

“O persoana matura si echilibrata este o persoana care nu-si risipeste inutil energia si nu se complace in evocari streile ale trecutului, care stie sa aprecieze lucrurile la justa lor valoare, sa-si pastreze independenta si se simte libera in forul sau interior.

In chiar aceasta atitudine se afla secretul fericirii.”

ochiul hainii

Ah si ce rece e in jurul tau pe strada ! Uite, ti se invinetesc mainile iar varful nasului si urechile iti sunt rosii.

Zarind ceva in fata ta, incep sa-ti straluceasca ochii. De ce zambesti, om inghetat? Ma asez in spatele tau sa vad mai bine, dar imediat ce incerc sa iti fixez ceafa cu privirea pentru a patrunde, zidurile tale ma zdrobesc.

Cafea cu ochii inchisi

« Undeva, intr-un colt al mintii mele creste un copac. Radacinile sale, delicate, subtiri, dar totusi rezistente, se infing din ce in ce mai adanc, refuzand sa se opreasca, sovaind, dar continuand. Printre ele, adusa acum mult timp de vant si ingropata incetul cu incetul se afla o samanta care abia acum da roade. Un fir de viata sparge coaja tare, strecurandu-se incet, dar sigur prin gramada de pietre si scoarta. Departe de orice farama de timp, se dezvolta, se intinde, cucereste. Oare va strapunge corpul celuilalt ?

 

Ma ridic deasupra si vad ca nu sunt decat imagini suprapuse. Copacii cresc unul langa altul, urmand sa se imbratiseze, inflorind, intarindu-se, mai puternici decat orice stejar. Batand inca o data din aripi in jos, ridicadu-ma, vad o padure. Nu-mi vine sa cred cat de mare e. Atotcuprinzatoare, intinsa, umbrita si linistita.

 

Sunt cel care paseste in panta pe sub coroanele copacilor. Sunt cel care urca agatandu-se de stancile acoperite de radacini, sunt corbul care sta pe ultima ramura a celui mai inalt brad si priveste in jur. Sunt soimul care imbratiseaza cerul si pamantul, focul dinlauntrul arborilor si apa din nori. Sunt uflarea vantului si vasul luminii ce ma umple. Sunt ploaia care cade si hraneste.

 

Prima picatura se aseaza pe geamul casei mele, lovindu-l usor. Un altul se prabuseste langa, urmat de inca doi, urmati de inca o suta, urmati de mii si mii si mii de boabe mici de gheata ce bat, parca jinduind sa intre. »

 

De ce imi bati in geam, grija ? Bati in geam si suni la usa, dar soneria veche rugineste incet incet, iar eu nu te mai aud. Ies pe usa din spate. Ma duc la o cafea… mult mai placuta decat tine, amaro.

fuga

Cu totii suntem de acord ca e fparte nasol cateodata la scoala, ca e programul greu, ca ajungem, acasa facuti varza de profesori, de “unii colegi”, de tot -cum spun unii, de viata- pentru a ne accentua starea cu ajutorul parintilor. Cu care, invariabil, periodic, ne mai certam. Cateodata chiar foarte tare… si asta din cele mai variate motive. Pacat este ca, de cele mai multe ori, si noi ne enervam si deznodamantul e destul de nasol. Puteam sa fim dati afara, sa nu mai primim bani (agonia starii de spirit materialiste!), sa nu iertam si sa ramanem marcati cativa ani sau toata viata… nu stiu… pana la urma, dupa parerea mea, depinde si de cum privesti toate astea, daca lasi sa te afecteze tot sau nu, daca consideri toate aceste lucruri importante si in ce masura le consideri asa.

Insa unul dintre cele mai importante lucruri este sa infrunti, sa eviti “frica”, sa nu fugi de probleme, ci sa incerci sa le rezolvi. E nasol sa “ti se faca gura”, sa fii certat si sa te certi, insa e si mai nasol sa intrii in situatia in care sa te retragi intr-un coltisor si sa te feresti de toti…

Masinile, mess-ul si MP3-ul I

Ma plimbam cu Deedee (sau Didi, sau Didou [didu], sau Didiloi [didloi/didiloa], cum preferi) spre scoala. Fete vesele, in intarziere, nu ne grabeam deloc. De ce ne-am fi grabit? Doar aveam ca prima ora ora de franceza. Si drept a doua ora, tot franceza. Profesoara intarzie de cele mai multe ori (e o femeie foarte ocupata si muncitoare -jos palaria :d ) asa ca nu pare sa existe vreun motiv serios de ingrijoare. Dupa o conversatie relativ lunga pe aceasta tema (de la Sucado pana la coltul Ambasador-ului), ca urmare a trecerii in graba a strazii si a stimularii clacxonului mai multor masini, ne gasim un nou subiect.

L: “Astia se grabesc sa stea la stop. La ora asta sunt o groaza … “

D:”Masinile sunt peste tot!!”

Masinile ne controleaza, ne atrofiaza muschii picioarelor si ne fac sa intarziem la serviciu: cu ele ramai blocat in trafic, cu ele nu mai mergi pe jos decat pana la magazinul de la colt ca sa iei paine, cateodata nici pana acolo (vezi proful nostru de mate dintr-a IX-a). Cu masinile arati cool… de masini se indragostesc unii si nu se mai lasa…

Bineinteles, acum sa recunoastem si rostul masinilor: sunt foarte folositoare, si, defapt, ele iti salveaza de multe ori fundul – ajungi mult mai repede acolo unde iti doresti, esti relativ autonom in ceea ce priveste calatoritul si asa mai departe. Daca stii sa folosesti cu cap masina (si e valabil pentru orice altceva), totul e ok. Imagineaza-ti asta putin… ei, asa da!

L.C.F.

Iata si textul scris de aceeasi Emma mentionata mai devreme la care am raspuns prin “REM”

Without having to follow the pale lights at the turns of the labyrinth with her tired eyes, she knows that the walls she’s going to crush into mean as much as smoke means to someone who was killed by cigarettes. She can (or, rather, could – but she doesn’t want to lose the ability) ascribe pain to sources as many as the tears that flow into the sea. She has been feeling the sand with her fingers, but now her fingers are moist and she can feel currents wrapping around her ankle. She is being pulled betwixt waves and the rocks she remembers from the safety of her hotel room’s window.

Faintly, she also remembers that she can’t swim.

Rage nests in the hollow of her hands and tickles the soles of her feet. The rocks sink into the wall, but she sees this one clearly. The pale light shines – oh, how lights used to shine for her! – And she can tell that she is going to leave the traces of her fingers on sharp corners unless she slows down. She considers the chasm between rocks and how cold the water is and finds many other derogatory elements that she can’t name. She feels the unremittingly blowing wind on her earlobe and sucks it into her lungs asthmatically.

She doesn’t fear death, or dying.

Somewhere, behind her, hands creep on her shoulder blades. Her throat pulses and lets out faint traces of laughter. She considers the hands’ dismal intentions and promptly stops in her tracks. Somewhere, lights nod and yawn; somewhere, darkness is relative and time has been lulled into a drowsy state. She prepares herself for battle, but her senses predict a Pyrrhic victory. She swallows.

She has never (really) been cornered before.

As she opens her eyes, she faintly remembers clutching her fists and times when she could swim against the fury of waves. She feels her body full of a liquid she can’t quite touch and her head signals a bad hung-over. She laughs loudly (she’d remember – much later – how unlike herself it has been). She springs to her feet and feels the dire need to wet her lips and cover her hips. She feels obstinate, although she has never been questioned. She also feels uncomfortably wet.

She never thought she could fall, thus, she has never learnt to fly.

Pure joy blemished her sharp nails and fangs. Egregious softness and promises curled up around her neck and sank into her skin. On their way, they met memories of a run along the hallways and they’ve fallen in awe for the pain and blood mixed up in dark corners. An anathema sang and she sang along; her voice dazed the wind, confused sun. Light shone out of pure stubbornness, clouds no longer created their thick veneer to hide the rain. Among droplets, she danced…

…Although she never heard music.

She abhorrers the stares and can’t stop plummeting head-first through all the cobwebs and ropes that were meant to keep her from falling. She feels attracted to hedonism, but the cobwebs are getting thicker. Every inch of her mind screams “Struggle”, yet her nerves are frail and her hands merely bat away the spiders. Self-sufficiency evaporates from her skin and blood drips tantalizingly on her cheeks and bare shoulder from above. She opens her mouth to cry and tastes crimson tears and the salt of the sea.

Finally, she dies; she is reborn.

Although the current is mild at day and her toes kiss the sandy bottom, she considers iniquity as being inherent to her. Fish don’t swim this close to the shore, although she could’ve sworn she saw scales. Her eyes are open, but her lashes drop gradually as she flounders further. The waters cool and rocks greet her skin bitterly. Darkness is still a world away and seagulls sing without rhythm. She pushes the door open and exposes her body to the chill inside the labyrinth. She whimpers and sets off.

Her seas have no color, and nor do her eyes.

Goa

Vine Gigi seara acasa. Intra pe Yahoo Messenger (ca doar nu era sa ne exprimam folosing prescurtarea “mess”) si, uitandu-se atent prin lista,pune ochii pe un avatar interesant…

…si pe inceputul unui text pe care urmeaza sa-l gaseasca ulterior pe net (nu mentionam sursa evidenta, Wikipedia)

“Goa Trance is a form of electronic music that developed around the same time as Trance music became popular in Europe. It originated in the late 1980s and early 1990s in the Indian state of Goa and is distinctive from the forms of Trance music that were developed in Europe. Goa Trance enjoyed the greater part of its success from around 1994–1998, and since then has dwindled significantly both in production and consumption, largely being replaced by its successor, Psychedelic Trance or Psytrance.

Goa Trance is closely related to the emergence of Psytrance during the latter half of the 1990s and early 2000s, where the two genres mixed together. In popular culture, the distinction between the two genres remains largely a matter of opinion (they are considered by some to be synonymous; others say that Psytrance is more “cybernetic” and that Goa Trance is more “organic”, and still others maintain that there is a clear difference between the two). These two are, however, quite sonically distinct from other forms of trance in both tonal quality, structure and feel. In many countries they are generally more underground and less commercial than other forms of trance.

Among the first compilations or albums where Goa Trance could be heard, as opposed to “normal” trance music, are Dragonfly Records “Project II Trance” and its successor “Order Odonata”. Many of these artists are still producing psychedelic electronic music, often called “classic” psy within the scene.”

Ce-o fi asta?! zice omul nostru… si se duce si cauta. Ei, si uite ce gaseste…

Dupa instruiurea de rigoare si o mica durere de cap, se indreapta catre ceva care pare putin mai “calm”…

scufundandu-se in marea de valuri cerebrale suspecte declansate totusi, se pare ca cel de-al doilea rezultat al cautarii este ceva mai frumos… chiar interesant… lui Gigi i se inchid ochii… Incet, fata ii aluneca pe servieta trantita pe podea, langa scaun … o dara de saliva i se prelinge pe hartie, zguduita de trepidatiile podelei cauzate de sforaitul individului. In aceasta seara, ceva straniu se intampla, astfel incat, zilele urmatoare, computerul sta inchis permanent, spre stupoarea nevestei, iar luna urmatoare, Gigi apare ca director general in organigrama unei firme internationale. Anul urmator i se nasc gemenii, urmati de achizitonarea celui de-al treilea Lamborghini, de data aceasta un superb Gallardo argintiu. Pe fundal se aud niste bufnituri. Repetate. Sotia il izbeste cu capul de perete, totul e o varza, iar Gigi intrase in “transa”.

Si astfel marmota fu ciocolita de invelata, inca o data, sub marca de Goa.

P.S. Nu intrebati. Completely random.

Ora de Istorie

In asternutul alb si rece al unfiormei iti port gandurile, tinandu-le lipite de piele, cat mai aproape de interiorul meu, de centrul meu…

Lucrurile merg asa cum stii, urmand cursul stabilit, cateodata surprinzandu-ma. Mi-ar placea sa mai calatorim impreuna. Defapt… hmmm… e dragut sa ma pot autocorecta – sunt fericita pentru ca urmeaza sa mai mergem impreuna in locuri “straine”.

In jurul meu alearga asa-zisa lume “cotidiana”… le monde quotidienne : becuri, note, masini, mode, parfumuri, scutiri, telefoane, machiaj, chei franceze, haine, zbierete, urlete, carti, iubiti si amanti nemulumiti, rasete. Pe fundal se aude un bazait de neon muribund. Totul se estompeaza, iar eu imi pierd implicarea. Aleg sa ma intorc catre un gand mult mai placut. Ca de exemplu, felul in care ti-as spune ce simt printr-un sarut cald, apasat, plin de energie si extrem de lent.

Ti-as povesti lucruri noi, lucruri pe care, din nou, numai tu le-ai auzi si te-as asculta cu inima crescanda in timp ce mi-ai povesti si tu la randul tau.

Lucrurile trec pe langa noi…